E clar pentru toată lumea că vioara întâi în această criză medicală este prefectul. Pus de liberali. Ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, el dispune după ce se hotărăște în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, ce și cum se duce lupta contra coronavirusului. Pentru prima oară după două mandate la rând, la Tulcea, președintele Consiliului Județean nu mai este vioara întâi. Horia Teodorescu, era obișnuit să fie primul consultat și singurul decident. Acum e Cristian Iordan, prefectul liberalilor care, practic, a nimerit aiurea peste această molimă, sau molima a năvălit peste el, încă nu-i clar. E obligat însă prin lege să conducă, cum îi dictează Guvernul. Cu foarte puțin înainte de coronavirus, la Tulcea apele s-au cam despărțit. Acum, prefectul Cristian Iordan gestionează criza prin CJSU (ordin, dispoziție, comandă), de cealaltă parte a Pieței Civice, președintele Horia Teodorescu face cât poate cu aleșii,cu cine poate( hai te rog, ar fi bine să…, ia încearcă cu… etc), ba chiar vrea mai mult. Iar pentru treaba asta a zis să cheme ziariștii, de câte ori e nevoie, mai des decât îi cheamă prefectul, să bage la cap și să ducă vestea mai departe, la urechea oamenilor. În fond, nici nu-i greu de observat că amândoi șefii de județ, și prefectul cu deconcentrații, și președintele de CJ cu aleșii, se împung și sunt cu un ochi la covid, cu celălalt la individ; cel care o să voteze după toată nebunia asta cu molima.
Deci….în câteva zile aparatul de la DSV va funcționa, dar să nu ne facem iluzii…
S-a mai vorbit de acest aparat de la Direcția Sanitară Veterinară; care e pe punctul de a fi pus în funcțiune săptămâna viitoare. Deci, teste acasă la Tulcea, care pot da un verdict de infectare sau nu. Despre care, în niciun caz, dacă interdicția la județ mai persistă, nu vom afla câți îmbolnăviți de COVID 19 avem sau vom avea. Practic, analizele nu se mai fac la Constanța, se vor face la Tulcea, dar efectul e același: nu se spune nimic la public! Horia Teodorescu spunea că săptămâna viitoare se vor face la Tulcea primele analize. Dar pentru asta, pe lângă specialiștii DSV, el a solicitat de la București încă doi medici, care să se ocupe de analize. Altfel, au venit 1000 de kit-uri, de extracție la Spitalul Județean, și de multiplicare. Oricum trebuie validarea metodei care- se zice- s-ar face în acest weekend. Pe toată durata conferinței de presă Horia Teodorescu a insistat pentru a se face toate demersurile ca pe durata acestei crize medicale, pe cât posibil, Spitalul Județean să rămână pentru patologii normale și doar în cazuri excepționale pentru COVID 19, iar cazurile curente de îmbolnăviri să fie gestionate la Secția de Boli Infecțioase; acolo unde încă mai este de lucru cu liniile de oxigen.”Să păstrăm pe cât posibil Spitalul Județean neinfestat, dar din păcate ne lipsește medicamentația. Aici, cred că este treaba Ministerului Sănătății să găsească soluții rapide pentru autorizări specifice spitalului”- spunea Teodorescu.
Cică măștile sunt pe drum. Trebuiau să fi ajuns 40.000 de măști medicale din China. Președintele Teodorescu a primit asigurări că măștile sunt pe drum, pe la sfârșitul acestei săptămâni ajung la București, iar săptămâna viitoare ajung la Tulcea. La momentul de față stocurile cu necesarul pentru medici ajung pentru 10 zile, dar licitațiile sunt în derulare și se caută noi furnizori. Inițial, Consiliul Județean a anunțat că va pune la dispoziția tulcenilor 100.000 de măști, în final a semnat contract pentru 132.000, din China, Coreea de Sud, Turcia, cu termen scadent o săptămână, de la acest moment.
Încă o nebuloasă…guvernamentală. Horia Teodorescu a invocat o Ordonanță Militară referitor la medici. În sensul că decidenții să lămurească problemele de ordin financiar privind cazarea medicilor la hotel; a medicilor din spital și a detașaților, respectiv, cine plătește? Or la Tulcea- spunea Teodorescu- avem 200 de medici care, doar cazați și cazați+ masă la hotel, ar costa, 1,4 milioane lei/ lună, cocoașă pe spinarea județului. Ceea ce presupune ca Guvernul, dacă dispune măsuri și programe la județe, să facă și alocațiile financiare necesare și nu doar să arunce totul pe spinarea autorităților locale. În altă ordine de idei- spunea Horia Teodorescu- Consiliul Județean se va ocupa și de achiziționarea a două tuneluri de dezinfectare, unul la Consiliul Județean, celălalt la ISU pentru dezinfectarea ambulanțelor, de asemenea, pentru două ventilatoare mecanice. Dar cel mai mult, Consiliul Județean va insista la București pentru doi medici epidemiologi care să ajute la testele COVID 19 de la Direcția Sanitară Veterinară.
La Infecțioase, saloane pentru cei cu simptome de infectare. „Au venit și kiturile de extracție precum și kiturile de multiplicare astfel încât, teoretic, nu ar mai fi niciun fel de problemă pentru efectuarea analizelor. Sper ca la Tulcea să nu fim puși în situația de a utiliza aceste kituri sau să utilizăm doar un număr restrâns dintre ele. Dorința noastră este ca Spitalul Județean de Urgență, clădirea principală, să rămână pentru patologiile normale. Doar în cazul în care lucrurile vor evolua într-o direcție nefavorabilă, să ajungem într-o ultimă fază să folosim corpul principal al spitalului pentru COVID 19. La secția de boli infecțioase pregătim saloanele astfel încât infecțiile ușoare și medii să poată fi rezolvate, aici, la Tulcea(…)”- a declarat Teodorescu.
Banii, niciodată îndeajuns. Capitolul la care președintele Teodorescu se plânge. Întotdeauna o echilibrare de buget se face raportat la numărul de locuitori ai județului, drept care Tulcea primește puțin față de județe precum Constanța, Prahova sau Timiș, cu probleme cam ca la noi, dar cu alte sume „echilibrate”. Pentru acest an,Tulcea a raportat un necesar de 138 milioane Ron, i s-au alocat 94 milioane. Necesar până la finele anului, încă 20 milioane Ron. La Spitalul Județean, buget pentru combaterea coronavirusului 9,5 milioane Ron, cu suplimentare (7,6 milioane buget propriu, 8 milioane de la Consiliul Județean, 4 milioane de la Ministerul Sănătății, 549.000 lei de la Consiliul local Tulcea și 1, 17 miliarde lei vechi donații de la cetățeni și societăți comerciale). Nu este destul pentru, Doamne ferește, ce este mai rău!
Gabriel Teodosie Marinov, invitatul lui Teo în conferința de presă. Șeful reîntors pe poziția de șef la Protecția Copilului, după o aventură de subprefect, scurtă, ca urmare a schimbării de Guvern, a vorbit despre problemele Direcției sale în plină criză a coronavirusului.”Problema financiară e cea mai delicată, astfel că în 4 luni peste 1000 de oameni ar putea avea probleme mari; cele mai mari, legate de imposibilitatea plății salariilor. Bugetul DGASPC a fost întotdeuna mic, circa 18 milioane Ron de la stat, pe acest an. Peste 30 milioane Ron ne asigură Consiliul Județean, care astfel ne salvează. În 4 luni rămânem descoperiți cu salariile, iar perspectiva nu e deloc îmbucurătoare. Avem peste 1000 de persoane instituționalizate, cu vârsta peste 65 de ani sunt 205, iar 660 de persoane sunt vulnerabile și foarte vulnerabile. La nivelul Direcției noi am întocmit 3 scenarii, pentru ce poate fi mai rău. Scenariul 1: De azi, 1 aprilie, dublarea timpului de lucru de la 12 la 24 de ore. Scenariul 2: trecerea la un program de 7 zile din 7, respectiv izolarea Centrului cu două ture de lucru. A intrat în acest scenariu, de astăzi, Centrul Tichilești. Scenariul 3:Cu primele cazuri de coronavirus confirmate la personal, izolare 14 zile a Centrului. Acestea sunt scenarii pentru centrele de adulți și pentru persoanele de peste 65 de ani, persoane vulnerabile și foarte vulnerabile.
Și tot Teodorescu…
Președintele Consiliului Județean știe. Multe. El este șeful indirect și peste Spitalul Județean, prin urmare, o decizie a managerului Tudor Năstăsescu are în spate, indiscutabil, cuvântul președintelui Teodorescu, în fond cel care dă banii. Adică, pe cât posibil, Spitalul Județean să rămână pentru patologii normale, ca și până la pandemie, iar infectații cu virus să poată fi tratați la Secția de Boli Infecțioase, în cazuri excepționale în spital. „Să ținem departe Spitalul Județean de bolnavi de coronavirus cât putem”- spunea Teodorescu. Scenariul acesta este, însă, cel optimist. Cine știe ce ne rezervă vârful de pandemie și de ce nu? și panta de după vârf.
N.A.
+ There are no comments
Add yours