…și nu numai cercetătorii văd asta. Nume grele din zona de cercetare dar și din administrația publică locală cred că dr. Ștefan Răileanu ar fi o alegere bună în funcția de Guvernator al Deltei Dunării. Și în fapt,ei l-au și încurajat să se înscrie în cursă; o cursă după niște reguli nemaiîntâlnite până acum în politichia românească pentru desemnarea unui conducător de rang înalt. Am vrut să știm opinia câtorva specialiști de calitate, cu experiență, despre candidatura lui Ștefan Răileanu. De ce dr. Ștefan Răileanu guvernator? Ce șanse ar avea el, după opinia lor, mulți dintre ei colegi de muncă, la accederea într-o funcție de mare răspundere. Cu mențiunea că opinia unuia sau altuia dintre cei intervievați nu contează (sau poate da!) în evaluarea vreunuia dintre candidați, acest atribut revenind exclusiv Consiliului Consultativ special constituit și, mai departe, conducerii centrale a USR-PLUS, pentru numire.
De ce dr. Ștefan Răileanu guvernator?
Mitică Tuchilă, director DSV: “Este un bun profesionist: perseverent, bătăios si implicat în proiecte legate de biodiversitatea Deltei” .
Silviu Covaliu, cercetător INCDD: “Un om impresionant care a reușit să ridice pasiunea la grad de excelență. Un om de știință cu preocupări compasionali atât pentru viețuitoare în calitate de medic veterinar dar și pentru oameni prin pasiunea pentru călărie care reunește omul cu natura. Ștefan a reușit să capteze atenția copiilor, părinților pentru comuniunea cu natura și descoperirea naturii proprii interioare. Protecția vieții și biodiversității presupune înțelegerea ei.
Ștefan a reușit în măsura preocupărilor sale să înțeleagă atât natura cât și omul. Reușește de o bună vreme încoace să trezească în oameni pasiunea pentru viață… întrucât el însuși a reușit să își mențină sănătatea prin prisma acestei rețete de succes. Îl felicit pentru că a găsit o formulă minunată și cred că ar fi un guvernator excelent care ar păstra balanța între conservarea naturii și dezvoltarea economică locală – exact ceea ce reprezintă administrarea unui teritoriu atât de special cum este Rezervația Biosferei Delta Dunării”.
Jenică Hanganu, cercetător INCDD: “Mai în glumă, mai în serios, ca să nu stea linistit si să se dedice pasiunii pentru cai, natură si cunoastere prin cercetare. Este un bun manager si organizator , foarte active, iar în această funcție ar avea nevoie de consilieri obiectivi pentru luarea de decizii corecte”.
Ștefan Ilie, primarul municipiului: “De ce Ștefan RĂILEANU? Pentru că este un om dedicat, profesionist, care face performanță în activitățile în care se implică. Față de Delta Dunării, Ștefan RĂILEANU are o relație de parteneriat de foarte mult timp, de la studii de specialitate privind biodiversitatea până la cooperarea cu autoritățile și colectivitățile locale. Este promotoriul fenomenului Caii de la Letea, care astăzi produce dezvoltare în multe secoare ale economiei deltaice, de la protecția mediului la turism. A lucrat foarte mulți ani în marea majoritate a localităților Deltei, iar acum dezvoltă în calitate de specialist al INCDD studii și proiecte în care implică armonios omul șe mediul. Este tânăr și cu experiență, are o capacitate de muncă extraordinară, cunoaște foarte bine Delta și are soluții pentru dezvoltarea ei. Ștefan RĂILEANU este un tulcean care se califică pentru această funcție”.
Dezbaterile încep de miercuri, 10 februarie a.c. cu prima temă pusă în discuție: Patrimoniu natural, patrimoniu cultural și patrimoniu economic.
Toate întâlnirile sunt transmise LIVE, pe pagina de Facebook „Delta vie“ – https://www.facebook.com/Delta-vie-534431840831252 Cetățenii interesați de viitorul Deltei pot participa la aceste întâlniri, accesând linkul de Zoom care va fi făcut public înaintea fiecărei întruniri.
N.A.
+ There are no comments
Add yours