Instituția Prefectului – județul Tulcea mulțumește tuturor, persoană fizică ori societate comercială care ajută sistemul de sănătate să nu clacheze, sub orice formă ar face-o. Astăzi, mulțumiri unui deputat liberal și unui om de afaceri pentru ajutor în sprijinul celor din linia întâi împotriva coronavirusului.
Respect și mulțumiri!
Deputatului George Șișcu, pentru donația de materiale sanitare făcută astfel :gel dezinfectant, biocid pentru suprafețe și ecrane de protecție facială, medicilor de familie din orașul Babadag, ecrane de protecție facială Regimentului 307 Babadag, biocid concentrat pentru suprafețe (2000 litri util) Crucii Roșii din Tulcea.
Domnului Nicu Bibu, om de afaceri tulcean, care a donat Spitalului Județean Tulcea 32 de cutii a câte 8 kit-uri intervenție chirurgicală (un kit conține : 3 măști de protecție, 3 bonete, 3 protecție pacient și 3 halate), vizete și ochelari protecție pentru UPU în valoare de 4000 lei și 150 de perechi mănuși chirurgicale omologate și care va dona, împreună cu alți cetățeni, prin intermediul asociației MÂINI ÎNTINSE, echipament pentru medicii de familie din municipiul Tulcea.
Toată stima și recunoștința pentru astfel de OAMENI!
N.A.
+ There are no comments
Add yours