Nu se poate! Ștefan Ilie, cât se arată el de priceput în ale administrației publice, pe zona atât de sensibilă a persoanelor vârstnice, a acelora cu +50 de ani de căsnicie împreună și cinstirea lor în fața comunității, mi se pare că nu percepe realitatea așa cum e, nu cum ar vrea. Ștefan Ilie, ca primar, a venit în Consiliul local municipal cu un proiect de hotărâre pentru revocarea HCL nr. 149/30.06.2011 privind acordarea de ajutoare financiare unor familii din municipiul Tulcea, cu prilejul împlinirii a 50 ani de căsătorie. Adus de fostul primar Constantin Hogea în Consiliul local și aprobat la vremea respectivă. Am participat la câteva astfel de evenimente și, sincer, m-au încercat emoții văzându-i aduși pe scena Sindicatelor pe acele cupluri, la rândul lor copleșite de emoții, oameni care au făcut câte ceva pentru orașul nostru,Tulcea. Parcă îi vedeam, undeva într-un colț de scenă și pe ai mei părinți. Ce să înțeleagă acești oameni acum? Că noul primar, noua generație, mă rog, nu se mai uită la generația “depășită”, nici măcar cât să-i acorde o diplomă pe scenă? Nu sunt mai mulți de 72 în tot orașul. Din noiembrie 2019 ceremoniile pentru ei nu s-au mai ținut, se știe din ce motiv. Aveau două pe an: o dată pe scena de la Casa Sindicatelor, să primească flori, diploma și plicul cu 250 de lei și a doua oară revelionul pensionarilor la Esplanada. Astea două erau bucuria lor. Cu vreo 11.000 de lei contribuția primăriei pentru aceste cupluri. D’aia nu avem străzi ?!
Primarul Ștefan Ilie s-a sculat în picioare să-și argumenteze proiectul; din respect pentru acești oameni vârstnici. Nu cred că a convins în Consiliul local deși el era convins că proiectul trece. Și a trecut. Că populism, că umilință, că discriminatoriu, că câr, că mâr cu HCL-ul din 2011. O fi/n-o fi. Dar ca să pui în dreptul problemelor, reale ce-i drept, ale cetățenilor cu 50 de ani de căsătorie, populisme, discriminări, umilință, speculații cu poze electorale, și să le transferi pe necesitatea abordărilor concrete care, vom vedea, vom analiza… e greu. Sigur, Ștefan Ilie vine cu o altă abordare pe subiect, are experiența de la Luncavița, respectând proporțiile, dar nu-mi dau seama dacă l-a înțeles cineva; nici măcar Dan Drăniceanu, filosof social-democrat. Cum vrea să bucure generația aceasta de vârstnici de + 50 de ani împreună- în viziunea lui Ștefan Ilie- din moment ce niciun alt oraș/municipiu din țară nu renunță la astfel de ceremonii de cinstire a seniorilor,de bun simț chiar; și cu sume la plic ceva mai consistente decât a pus Hogea la început.
N.A.
+ There are no comments
Add yours