Marți, 07 aprilie a.c., în cadrul ședinței Grupul de Conducere al CJSU s-au stabilit detaliile pentru asigurarea transportului către casă a celor 106 persoane din diferite zone ale țării care vor ieși în cursul dimineţii de miercuri, 08 aprilie, din carantină. Acțiunea beneficiază de sprijinul unor firme locale de transport.
La nivelul județului Tulcea, până la data de 07.04.2020, sunt înregistrate 1265 persoane aflate în izolare voluntară la domiciliu, în scădere față de ziua precedentă când au ieşit din perioada de izolare voluntară de 14 zile un număr de 139 persoane si au intrat un numar de 53 persoane.
Au ieşit din perioada de izolare de 14 zile un număr de 2563 de persoane, se află în carantină un număr de 334 persoane și au ieşit din perioada de carantină 60 persoane. Numărul total de paturi din centrele de carantină este de 399, din care disponbile 124.
În ceea ce priveşte bilanţul acțiunilor de monitorizare și control privind respectarea condițiilor de autoizolare în conformitate cu legislația în vigoare, la nivelul judeţului Tulcea, pana în data de astăzi 07 aprilie 2020 s-au efectuat controale 473 locuinte, din care la 395 de locuinţe de către lucrători ai Poliţiei şi la 79 de locuinţe de către lucrători ai Jandarmeriei fiind verificate în total 1232 persoane, dintre acestea 979 de către lucrători ai Poliţiei şi 253 de către lucrători ai Jandarmeriei.
Până în prezent, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea au aplicat un număr de 1,650 sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 4,937,559 lei.
De asemenea, s-a luat în discuție planul de acțiuni al Poliției de Frontieră, Administrației Rezervației Biosferei Deltei Dunării și Poliției Deltei pentru verificarea firmelor de pescuit pe perioada campaniei de pescuit a scrumbiei de Dunăre în ce privește desfășurarea activității în raport cu prevederile Ordonanțelor Militare legate mai ales de distanțarea socială și protecția individuală a pescarilor.
Pentru corecta informare a populaţiei vor fi publicate atât pe pagina oficială a Instituţiei cât şi pe pagina de socializare buletine de presă ale Grupului de Comunicare Strategică precum şi comunicate de presă locale ale Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.
Prefectura Tulcea, Biroul de presă
+ There are no comments
Add yours