Cornel Georgescu și Coral-ul lui confirmă, iată, faima care i s-a dus în toată țara, de constructor și restaurator pe proiecte de anvergură. Cu experiența de constructor al Palatului de Justiție din Tulcea, Coral-ul tulcean s-a impus la licitație și a câștigat dreptul să ridice noul sediu al Judecătoriei Rădăuți, în urmă cu vreo 4 ani. Un sediu impunător unde se înfătuiește justiția, a cărui inaugurare s-a produs zilele trecute.
Noul sediu al Judecătoriei Rădăuți a fost inaugurat joi, 9 decembrie, în prezența președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Corina-Alina Corbu, a președintelui Judecătoriei Rădăuți, George Ciobîcă, a președintelui Curții de Apel Suceava, prefectului de Suceava și primarului rădăuțean, a șefilor structurilor deconcentrate, magistrați, avocați și reprezentanți ai constructorului.
Noua construcție marca Coral se desfășoară pe o suprafață de 4000 mp, are patru săli de judecată și birouri individuale pentru personal, două arhive curente, registratură, grup arest, sală consiliu, bibliotecă, sală avocați și birouri pentru angajați.
Contractul de execuție a Judecătoriei Rădăuți a fost încheiat în 24 august 2017 cu antreprenorul general SC CORAL SRL Tulcea, iar execuția lucrărilor a început în 4 septembrie, același an. Noul sediu are regimul de înălțime Ds+P+3E, suprafața construită de 1.100 mp și suprafața desfășurată de 3.904 mp. Cele trei fluxuri de circulație specifice unei instanțe de judecată, respectiv fluxul publicului, fluxul personalului judecătoriei și fluxul persoanelor private de libertate, sunt complet separate, intersectându-se doar în sălile de judecată și se dezvoltă atât pe verticală, cât și pe orizontală. Valoarea totală a investiției este de 23.470.000 lei inclusiv TVA, din care valoarea lucrărilor de construcții-montaj – 17.930.000 lei inclusiv TVA.
Palmares impresionant: Cu peste 25 de ani în construcții, Coral a sărit destul de repede pe lucrări de anvergură. Are acum în lucru Portul turistic de agrement Călărași. Constructorul Coral are cu marcă pe ele: impozantul Palat de Justiție din Tulcea, la fel de impozantul Coral Plazza Mall, sau Tomis Mall din Constanța, restaurări la cetățile Capidava, Histria, Enisala, la Casa Avramide și Muzeul de Artă, la biserica romano-catolică Sulina, reabilitarea monumentului paleocreștin Niculițel, consolidarea Consiliului Județean, restaurări cetăți medievale și situri arheologice, construcții stații de epurare sau tratare a apei în toată țara etc. Ultima trecută în palmares, noul sediu al Judecătoriei Rădăuți.
N.A.
+ There are no comments
Add yours