Primarul municipiului, Constantin Hogea, nu a agreat din start această obligație impusă de autoritățile centrale, pentru că nu crede în eficiența acelor aparate cu dezinfectant, montate la scări. El zice că acestea vor fi furate, distruse, golite, în câteva zile de la montare, deci bani aruncați aiurea; bașca, explozia prețului la astfel de dispozitive, practic dublarea lor (de la 40, la 8o lei). Părerea lui Hogea este împărtășită și de alți primari din țară. Astfel că, în CLSU s-a găsit o altă variantă, se zice, mai eficientă: Dezinfectarea celor peste 1000 de scări de către o firmă specializată. Așa s-a ajuns la Coral Impex SRL Ploiești, cunoscută de tulceni ca acea firmă care se luptă în zadar cu țânțarii, de ani buni, pe meleagurile noastre.
Constantin Hogea, pe facebook: „Începând de mâine dimineață, vineri 3 aprilie 2020, S.C. CORAL IMPEX SRL PLOIEȘTI, va începe lucrările de dezinfecție a celor 1.063 scări de bloc din municipiu. Rugăm cetățenii și președinții Asociațiilor de proprietari să-și dea concursul și să faciliteze accesul neîngrădit al operatorilor în casa scării. Personalul, spre identificare, va purta echipament de lucru imprimat cu numele firmei.
În paralel se continuă cu spălatul si dezinfectatul străzilor cu substanțe incluse în Registrul Național al biocidelor .Rugăm în continuare, evitați ieșirile din locuințe pentru motive care nu se justifică, pentru a nu vă expune pe dumneavoastră și implicit familiile dvs”-
Când începe, știm; când o să se termine?Dumnezeu știe…
N.A.
+ There are no comments
Add yours