Lucrările de infrastructură din cadrul Spitalului Județean de Urgență Tulcea, finanțate prin proiectul de cooperare strategică „Infrastructura transfrontalieră de sănătate” Programul Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020, avansează conform planului de execuție.
În prezent sunt demarate lucrări speciale de amenajare și pregătire a sălii de operație ortopedie, unde vor fi instalate echipamente medicale și aparatură, menite să modernizeze și să eficientizeze actul medical.
Proiectul „Infrastructura transfrontalieră de sănătate”, este un proiect de infrastructură majoră, cu un buget total eligibil de 4.252.896,23 Euro, din care Consiliul Județean Tulcea beneficiază de 2.090.242, 86 Euro (1.790.492,17 Euro fiind dedicate exclusiv lucrărilor și echipamentelor).
Alături de Consiliul Județean Tulcea – lider de proiect, în baza acordului de cooperare transfrontalieră, sunt implicați parteneri din România și Ucraina, respectiv Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Măcin (România), Comitetul Executiv al Consiliului Orăşenesc Izmail (Ucraina), Spitalul Regional Dunărean al Oraşului Izmail (Ucraina) şi Asociaţia de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea” Dunărea de Jos, Galaţi (România).
Comunicat CJT
+ There are no comments
Add yours