Având în vedere defăimările apărute în mediul online în ultimele zile, legate de persoana mea și activitatea spitalului, precizez următoarele:
- La conducerea Spitalului Județean de Urgență Tulcea există o echipă sudată care lucrează non-stop pentru pregătirea spitalului în confruntarea cu această pandemie care a îngenuncheat întreaga planetă.
- Sistemul sanitar este subfinanțat cronic și facem eforturi supraomenești pentru asigurarea de echipamente de protecție, circuite, diagnostic precoce, materiale sanitare și medicamente, astfel încât să minimizăm pierderile de vieți omenești.
- Se organizează spitalul în spații distincte COVID-19 și non-COVID-19 deoarece în județ nu poate fi organizat spital COVID-19.
- Opriți aceste manifestări negative menite să panicheze populația. Nu este momentul pentru dezbinare și patimi politice. Sănătatea are o singură culoare – ALBĂ.
- Activitatea mea de până acum și a echipei de conducere a Spitalului Județean de Urgență Tulcea trebuie să fie un garant că vom acționa CORECT în continuare.
MANAGER, dr Năstăsescu Tudor Ion
Purtător de cuvânt, dr. Cristea Jorj
+ There are no comments
Add yours