Adrian Oros,de la Agricultură, a mai fost la Tulcea tot “pe fugă” în urmă cu vreo 4 luni. Și atunci, ca și acum, motivul principal pentru care a venit să stea de vorbă cu tulcenii a fost problema despăgubirilor acordate fermierilor direct afectați de secetă dar și a celor înregistrate de alte sectoare lovite indirect de secetă și de evoluția pandemiei. Miercuri, 19 august, ministrul Adrian Oros a stat cu ziariștii 15-20 de minute, din care jumătate din timp a vorbit el despre proiectele guvernului liberal în agricultură.
Într-un clasament al județelor afectate de secetă, Tulcea ar ocupa locul II, cu 122.000 de hectare- conform prefectului Cristian Iordan. Miercuri, Adrian Oros a anunțat că s-au găsit banii pentru despăgubiri iar aceștia vor fi distribuiți fermierilor în două tranșe. Mai clar în ce privește chestiunea despăgubirilor am aflat dintr-o conferință de presă a ministrului Oros la București, ținută zilele trecute, în care a explicat cum este cu banii. Adică un minim de 80% din cuantumul ce va fi direcționat ca despăgubire în luna septembrie, urmând ca restul de 20% să fie distribuit fermierilor la rectificarea din octombrie. Tot în conferința de presă de la București, ministrul Adrian Oros a mai spus că OUG referitoare la despăgubiri a fost transmisă către MF spre avizare iar în 10 zile de la publicarea acesteia fermierii vor putea depune la APIA cererile de plată, urmând ca în 10 zile de la depunerea cererilor banii să fie virați în contul fermierilor.
O videoconferință care stătea să înceapă la ora 11,00 a eclipsat întâlnirea ministru- ziariști. Cu ochii pe ceas, prefectul aproape că nu i-a spus: “Adriane, gata cu agricultura, intrăm în direct cu guvernul…”
N.A.
+ There are no comments
Add yours