Ce de lume bună la pensionari! Vineri, președintele Consiliului Județean, Horia Teodorescu, vicepreședintele Dumitru Mergeani, administratorul public al județului , Vasile Strat, primarul municipiului, Constantin Hogea și subprefectul județului, Carmen Caloianu, au participat la ședința Consiliului Județean al Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice din Tulcea, în urma căreia s-a ales și noua structură de conducere.
Pensionarii tulceni, reuniți în ședință oficială, au dezbătut raportul de activitate pentru perioada 2018-2020. Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înființarea Uniunii Naționale a Persoanelor Vârstnice, reprezentanților structurilor asociative a pensionarilor au primit diplome aniversare din partea Consiliului Județean Tulcea și a Consiliului Județean pentru Pensionari și Persoane Vârstnice.
În cadrul discuțiilor purtate în cadrul ședinței au fost punctate, de asemenea, principalele realizări ale mandatului care se încheie și au fost propuse proiecte pentru mandatul următor. Printre acestea, se numără mărirea plafonului pentru gratuitatea oferită pensionarilor pentru transportul în comun, reducerea taxelor și impozitelor datorate de pensionarii tulceni, mărirea numărului de membri ai Consiliului Județean pentru Pensionari și Persoane Vârstnice, organizarea a șapte – opt noi organizații la nivelul județului, asigurarea unui nou sediu pentru clubul pensionarilor, implicarea activă pentru înființarea, la nivel județean, de cămine pentru bătrâni etc.
„Acum, la împlinirea a 20 de ani de la înființarea Uniunii Persoanelor Vârstnice, felicit toți pensionarii tulceni, persoane care merită tot respectul nostru, persoane de la care avem ceva de învățat. Vă doresc să vă dea Dumnezeu sănătate, că înțelepciune aveți și vă asigur că și pe viitor, așa cum am făcut în calitate de președinte al Consiliului Județean, voi rămâne alături de dumneavoastră și vom păstra o relație amiabilă, constructivă“, le-a transmis președintele Horia Teodorescu. De asemenea, primarul municipiului, Constantin Hogea, a vorbit despre calitatea umană a pensionarilor tulceni: „În ceea ce privește experiența, părul alb și ridurile nu opt fi înlocuite cu nimic“, a transmis Constantin Hogea. În același sens, subprefectul Carmen Caloianu a transmis mesajul prefectului județului Tulcea, care le-a urmat pensionarilor tulceni multă sănătate, succes și putere de muncă.
Comunicat CJT
+ There are no comments
Add yours