După ce luni prefectul Alexandru Cristian Iordan a verificat la Babadag, alături de reprezentanţii Poliţiei, dacă se respectă normele de autoizolare voluntară la domiciliu de către pesoanele revenite în ţară în ultimele două săptămâni şi familiile acestora, ieri, marţi 31 martie, a avut loc o nouă acţiune în acest oraş. Este vorba despre o campanie de conştientizare a prevederilor Ordonanţelor Militare în rândul comunităţii de romi xoraxaj care nu se află în izolare voluntară şi care au obligaţia de nu părăsi domiciliul decât justificat (să prezinte o declaraţie pe proprie răspundere).
La sediul Primăriei Babadag, subprefectul judeţului, Carmen Caloianu, alături de primarul oraşului Babadag şi de reprezentanţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Babadag, a avut o prezentare a prevederilor Ordonanţelor Militare la care au participat cinci lideri informali ai comunităţilor de romi xoraxaj. Acestora li s-au furnizat materiale-suport şi alte materiale informative cu sprijinul reprezentantei Crucii Roşii. la Babadag.
Spitalul Județean, desemnat spital de suport pentru infectații cu COVID 19
Marți, 31 martie, ca urmare a publicării Ordinului Ministrului Sănătăţii nr.533/29/03.2020
cu privire la Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID- 19, Spitalul Județean de Urgență Tulcea a fost desemnat spital de suport pentru tratarea pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Potrivit Ordinului , în cadrul Secției de Boli Infecțioase a SJUT vor fi tratați pacienții cu Covid-19 care prezintă forme ușoare spre medii ale bolii. Tot ieri, la sediul Prefecturii a avut loc o întâlnire a prefectului Alexandru Cristian Iordan cu dr. Anca Viciana Donciu, şeful Secției de Boli Infecțioase a SJUT, în care s-au purtat discuţii asupra modului de aplicare a Ordinului şi despre posibilitatea de montare a unei linii de oxigen şi dotarea cu un aparat de radiografie mobilă în secția de infecțioase.
Ca urmare a demersurilor Prefecturii pentru autorizarea în regim de urgenţă a laboratorului sanitar veterinar din cadrul DSVSA Tulcea pentru testarea probelor COVID 19, Ministerul Sănătătii a transmis un aviz favorabil, motiv pentru care tot în cursul zilei de ieri a avut loc întâlnirea prefectului Alexandru Cristian Iordan cu reprezentanţii DSP, DSVSA şi SJU Tulcea pentru definitivarea modalităţii de testare prin intermediul laboratorului sanitar veterinar. Personalul implicat în această activitate: de la DSVSA Tulcea – 4 specialiști şi de la SJUT – 2 specialişti.
Prefectura Tulcea, Biroul de presă
+ There are no comments
Add yours