În perioada octombrie – noiembrie a.c., specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Tulcea au desfășurat o serie de activităţi de prevenire a consumului de droguri adresate părinților, subsumate Campaniei naționale “Familia – partener în lupta împotriva drogurilor”.
Astfel, au fost susținute 14 întâlniri cu părinții, în cadrul cărora au fost abordate aspecte privind efectele negative ale consumului de droguri, simptomatologia și semnele asociate consumului de droguri, modalitățile de prevenire a consumului de droguri, dar și sistemul integrat de asistență medicală, psihologică și socială acordată de către CPECA Tulcea.
- De asemenea, celor 820 de părinți și 21 de cadre didactice participante la aceste activități le-au fost prezentate recomandări în ceea ce privește constituirea unui mediu familial securizant, care poate fi constituit prin crearea unei comunicări eficiente între părinte și copil, existența și respectarea unor reguli constante, atenția acordată nevoilor și emoțiilor copilului, ca factori principali de protecție împotriva consumului de droguri.
Seria acțiunilor preventive dedicate părinților va continua pe tot parcursul anului școlar 2023-2024.
Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Tulcea
+ There are no comments
Add yours