Din datele statistice ale Poliției Rutiere a rezultat că, în perioada 01.01. – 31.12.2019, pe drumurile deschise circulaţiei publice din judeţul Tulcea s-au produs 68 de accidente rutiere grave (cu 7 mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut) soldate cu decesul unui număr de 19 persoane (cu 1 mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut) şi rănirea gravă a altor 65 (- 7 față de aceeași perioadă a anului trecut).
Principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere au fost: viteza (în cazul a 19 accidente), alte preocupări de natură a distrage atenția ( în cazul unui număr de 8 accidente), conducerea sub influența băuturilor alcoolice ( pe fondul căreia s-au produs 5 accidente) și abateri bicicliști, căruțași și pietoni (14 accidente).
Poliţiştii au constatat 14 infracțiuni la regimul circulației rutiere și au aplicat 718 sancţiuni contravenţionale, prevăzute de O.U.G. 195/ 2002, dintre care , cele mai multe, 357, au reprezentat încălcări ale regimului legal de viteză. De asemenea, au fost reţinute 70 de permise de conducere și au fost retrase 23 de certificate de înmatriculare.
Comunicat IPJ
+ There are no comments
Add yours