Tulcenii văd „mișcări de trupe” pe faleză. În aceste zile a început acțiunea de relocare a pontoanelor în zonele de capăt ale falezei, după ce societățile private și instituțiile ce dețin ambarcațiuni pe faleză au fost notificate, acest sens, săptămâna trecută. În aceste condiții, începând cu 1 iulie 2020, vor putea demara lucrările de reabilitare a falezei și a portului Tulcea.
Horia Teodorescu, președinte CJT: „Așa cum am spus, relocăm pontoanele pentru că începem lucrările de reabilitare la faleză și port. Am reușit preluarea ei în 2017 de la APDM Galați pentru a o include pe fonduri europene și pentru a ajunge, iată, la momentul acesta. Sănătoși să fim, că avem de muncă!“, a declarat președintele Consiliului Județean,Horia Teodorescu.
Contractul de execuție a lucrărilor a fost semnat cu Asocierea Max Boegl România – Complex Delta – Max Bögl Stiftung & Co. KG – Tulcea.
N.A.
+ There are no comments
Add yours