Proiecții de desene animate, ateliere de percuție, de magie, de educație audio-vizuală, picturi pe față, acestea sunt doar o parte din ingredientele unui eveniment de succes dedicat celor mici și tinerilor. Circa 300 de copii/spectacol  vor putea viziona la Teatrul Jean Bart, în cele șapte zile de festival, proiecții premiate, deosebit de interesante.

Luni, la deschiderea festivalului, au fost prezenți în conferință de presă reprezentanți ai organizatorilor, actori, reprezentanți ai autorității publice județene prin Dumitru Mergeani, administrator public, ai autorității locale prin primarul municipiului, Ștefan Ilie, ai Inspectoratului Școlar prin inspector general Viorica Pavel.

La această ediție a V-a, în cele șapte zile de festival, vor fi aduși și elevi de la școlile din județ astfel încât acest pol de culturalitate care este KINOdiseea să capete importanța cuvenită la scara întregului județ.

Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Județean și Primăria Municipiului și se desfășoară în perioada 6-12 noiembrie cu filme, ateliere interactive, pantomime și face paiting la Teatrul Jean Bart și Casa Avramide.

N.A.

 

+ There are no comments

Add yours