Joi, 27 mai, președintele Consiliului Județean, Horia Teodorescu, s-a aflat la festivitatea de premiere a concurenților care au participat la concursul „Poveștile Copilăriei“, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

 În luna mai a acestui an, Consiliul Județean a organizat un concurs on-line dedicat tuturor copiilor din județul Tulcea. „Poveștile copilăriei“ i-a invitat pe cei mici să descrie copilăria prin orice formă de exprimare artistică: pictură, desen, poezie, muzică etc. În total, au fost trimise peste 300 de lucrări deosebit de frumoase, iar cele mai bune dintre ele au fost premiate în cadrul unei festivități organizate la sediul instituției. Au fost acordate peste 300 de premii de creativitate pentru toți cei care au intrat în competiție.

„Lucrările pe care le-ați înscris în concurs sunt extrem de interesante, deosebite, ingenioase și ne arată că aici, la Tulcea, avem cu ce să ne mândrim! Permiteți-mi, așadar, să felicit atât elevii, cât și profesorii coordonatori, dar și părinții acestor tineri atât de talentați și să vă doresc tuturor mult succes în continuare!“– a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

                      Cine sunt câștigătorii concursului on-line

Marele Premiu a fost obținut de Andreea Bianca Iov, de 13 ani, de la Școala Gimnazială Casimcea, care a prezentat o  pictură ce îl reprezintă pe „Moș Bărbuță, ani o sută“ (carte pentru copii semnată de Jean Udrescu).

Locul I a fost obținut de Eva Dubinciuc, de 8 ani, de la Școala „Alexandru Ciucurencu“ Tulcea, care a avut un colaj cu titlul „Anotimpurile copilăriei“.

Locul II a fost obținut de Denisa Cristiana Ganea, de 11 ani, de la Școala Gimnazială Casimcea, cu o pictură cu titlul „Amintiri din copilăria mea“, care ilustrează o fetiță care citește la umbra unui copac.

Locul III a fost obținut de Erika Nichita, de 8 ani, de la Școala Gimnazială Murighiol, care a intrat în concurs cu o căsuță a copilăriei, pictată pe o piatră.

Cele două mențiuni au fost obținute de mezinele Galei laureaților: Elena Munteanu, de 6 ani, de la Grădinița școlii nr. 12 (cu o machetă realizată din plastilină, cu un bătrân care prinde un peștișor auriu) și de Violeta Rîcă, de 7 ani, de la Școala Gimnazială Jijila (cu un desen intitulat „Pe aripile copilăriei“, în care sunt ilustrate două fetițe care se dau în leagăn).

Cele două premii speciale au fost acordate Teodorei Epureanu, de 17 ani, de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil“ (cu o machetă ce reprezintă povestea „La cireșe“ de Ion Creangă) și de Denisa Giulia Apetrii, de 12 ani, de la Școala Gimnazială Casimcea, (cu o pictură ce îl reprezintă pe Habarnam din cartea semnată de Nikolai Nosov).

Maria Alexandrescu, de 7 ani, de la Centrul „Pelican“, a primit premiul de originalitate pentru o machetă miniaturală ce o reprezintă pe Scufița Roșie.

 Comunicat CJT

+ There are no comments

Add yours