Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, în colaborare cu Consiliul Local şi Primăria municipiului , a organizat marţi, 18 decembrie, Spectacolul „CENTENAR – Integrarea în România Mare”. La vreme de iarnă, pe un pui de ger, manifestarea s-a desfăşurat în primitoarea şi agreabila Casă Avramide.
Într-una dintre încăperile spaţiului muzeal al Casei Avramide a fost organizată Expoziţia „Integrarea în România Mare”. Daniel Constantin Arhire, secretarul literar al Ansamblului Artistic şi deţinătorul exponatelor, a explicat semnificaţia şi originea fiecărei piese publicului format în special din elevi pasionaţi de istorie, dar şi din profesori de specialitate, printre care prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, unul dintre coordonatorii volumului realizat în această toamnă de Ansamblul „Baladele Deltei”, „140 de ani de la unirea Dobrogei cu România. Studii istorice”. Expoziţia va fi deschisă până pe 31 ianuarie 2019.
Manifestarea s-a încheiat cu festivitatea de premiere a elevilor tulceni care s-au distins în studiul istoriei naţionale, primarul Constantin Hogea, managerul „Baladelor Deltei”, Ştefan Coman, managerul Centrului Cultural „Jean Bart”, Ionuţ – Paul Ştefan, şi şeful Complexului Muzeal de Patrimoniul Cultural Nord – Dobrogean, Paul Tocanie, înmânând diplome şi exemplare din volumul antologic ”, „140 de ani de la unirea Dobrogei cu România. Studii istorice” elevilor remarcaţi la următoarele concursuri:
Calificați pentru Concursul Național Memoria Holocaustului din județul Tulcea
Nechita R. Ştefania Cristiana (foto), Premiul I, prof. coordonator – Babușcă Tatiana, Liceul Teoretic ,,Constantin Brătescu” Isaccea; Cherciu A. R. Alexia Andreea, Premiul I, prof. coordonator – Emilean Anisia, Şcoala Gimnazială nr.12 Tulcea.
Calificați pentru etapa națională a Olimpiadei de istorie din județul Tulcea
Topor Alexandra Cristina, clasa a VIII-a, Premiul I,prof. coordonator – Dima Sevim, Şcoala Gimnazială Ostrov; Nechita Ştefania Cristiana, clasa a X-a, Premiul I, prof. coordonator – Dumitru George, Liceul Teoretic ,,Constantin Brătescu” Isaccea; Niculache Mihai, clasa a XI-a, Premiul I, prof. coordonator – Elefteriu Daniela, Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea; Sauca Mihaela Cristina, clasa a XII-a, Premiul I, prof. coordonator – Limona Răzvan, Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea.
Felicitări tuturor, elevi și dascăli !
Cu aceasta, calendarul evenimentelor din 2018 ale Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei” se apropie de final, însă evenimentele dedicate Centenarului Marii Uniri continuă.
Sărbători cu bine!
Prof. Stefan Coman
,
+ There are no comments
Add yours