Primăria Tulcea și Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” organizează sâmbătă, 22 aprilie, a VII-a ediție a Festivalului – Concurs Interjudețean de Muzică Populară #Florile_Dobrogei, la Satul Pescăresc, cu începere de la ora 11:00.
Scopul acestei manifestări este descoperirea și lansarea de noi talente interpretative, de a stimula în rândul artiștilor amatori interesul pentru receptarea, păstrarea și punerea în valoare a creațiilor muzicale populare, a frumuseții portului popular dobrogean, de a sprijini comunitățile locale (cămine culturale, case de cultură, instituții de învățământ de specialitate) și pe interpreții din județele Tulcea și Constanța, care doresc să participe la păstrarea identității noastre locale și naționale.
Festivalul se adresează copiilor și tinerilor interpreți de muzică populară care doresc să slujească cu credință și devotament folclorul dobrogean.
Pentru ediția aceasta au fost selecționați: 31 de concurenți la categoria de vârstă 7-14 ani – soliști vocali, 6 la categoria 15-18 ani – soliști vocali, 2 concurenți la categoria peste 18 ani, 4 concurenți la secțiunea soliști instrumentiști și 5 grupuri vocale.
Florile Dobrogei se dorește a fi, totodată, și o etapă de preselecție pentru Festivalul Național de Interpretare a Muzicii Populare «Natalia Șerbănescu”.
                                Juriul festivalului
Președinte:
– Prof. dr. Monica Buhai – Inspector școlar pentru arte și pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație la Inspectoratul Școlar Județean Tulcea.
Membri:
– dr. Iuliana Titov – muzeograf, Șef Serviciu Muzeul de Etnografie și Artă Populară din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea;
– pr. Gheorghe Cristian Gorun – profesor de muzică la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian” Tulcea, Profesor Religie Ortodoxă, dirijorul Corului „Mussica” al Liceului de Arte „George Georgescu” Tulcea;
– Petru Țincoca – bibliotecar, Biblioteca Județeană ,,Panait Cerna” Tulcea;
– Ion Urdeș – solist vocal, Tulcea.

+ There are no comments

Add yours