În perioada 1 august – 20 octombrie 2023 s-a derulează în Tulcea proiectul Tulcea – Imagini, oameni și amintiri de odinioară, cu cofinanțare de la Primăria municipiului Tulcea. Scopul acestuia a fost păstrarea și promovarea patrimoniului cultural, iar pentru aceasta finanțarea a ajutat la retipărirea unui număr de 85 exemplare din cartea lui Constantin Găvenea (același nume cu titlul proiectului).
Gheorghe Găvenea: „Am depus cerere de finanțare pentru acest demers întrucât suntem convinși că păstrarea memoriei orașului prin tipărirea însemnărilor unor oameni de cultură, ei înșiși promotori ai culturii pe tărâmurile tulcene, nu poate fi decât benefică pentru creșterea nivelului de informare, păstrare și ducere mai departe a tradițiilor, culturii și oamenilor de excepție din acest ținut nord dobrogean. De asemenea, apariția unei publicații ajută la creșterea gradului de consum al culturii scrise și atragerea spre carte a generațiilor, în aceste vremuri de explozie a mediului virtual. Valoarea acestui proiect este de 5.200 lei, din care 4.000 lei (77%) sunt alocați prin finanțare de către Primăria municipiului Tulcea, 1.200 lei (23%) sunt din bugetul personal al beneficiarului de finanțare. Avem deosebita plăcere de a vă invita la evenimentul creat pentru distribuirea volumelor, vineri, 6 octombrie 2023, ora 15.00, la Sala de festivități ”Constantin Găvenea” a Hotelului Delta”.
Din acest tiraj, o parte din cărți vor fi distribuite către bibliotecile școlare, orășenești – din județ, și, bineînțeles, tuturor celor prezenți la evenimentul de încheiere proiect.
Gheorghe Găvenea
+ There are no comments
Add yours