Primăria municipiului Tulcea, Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea și Palatul Copiilor Tulcea, organizează duminică, 22 mai 2022, în Piața Civică din municipiu, ediția a XXI-a a Festivalului – Concurs Județean de Folclor Dobrogean pentru Copii și Tineret „Cununa cântecului, dansului și portului popular dobrogean”.
Festivalul are ca scop promovarea folclorului dobrogean, confirmarea continuității tradiției populare, educarea copiilor și tinerilor în spiritul respectului și prețuirii tezaurului folcloric. Festivalul este deschis tuturor copiilor și tinerilor din învățământul gimnazial, liceal, școlilor de arte și meserii, precum și comunităților etnice.
„Am inițiat Festivalul– Concurs Județean de Folclor Dobrogean pentru Copii și Tineret „Cununa cântecului, dansului și portului popular dobrogean” pentru a veni în întâmpinarea copiilor și tinerilor care iubesc jocul, se dedică acestei valori inestimabile și-l promovează cu cinste și mândrie. Dacă în 1999 erau puține formații de dansuri, acest concurs a generat, în timp, numeroase ansambluri. În sprijinul nostru au venit autoritățile publice locale, Casele de Cultură și Căminele Culturale care au susținut apariția ansamblurilor și a formațiilor de jocuri, fenomen care ne bucură și ne ajută la promovarea culturii tradiționale”- precizează Ştefan Coman, managerul Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei”.
Festivalul a fost iniţiat în 1999 de maestrul coregraf Ştefan Coman, atunci când Ansamblul Folcloric pentru Copii și Tineret „Dorulețul” împlinea 9 ani de activitate.
N.A.
+ There are no comments
Add yours