Institutul Cultural Maghiar din Bucureşti continuă evenimentele organizate împreună cu Muzeul Tehnic şi al Transporturilor din Ungaria cu o nouă oprire a expoziției itinerantă Navigația pe Dunăre, de data aceasta la Tulcea. Expoziția poate fi vizitată între 5-15 septembrie la Casa Avramide.

Expoziţia prezintă, cu ajutorul obiectelor originale de epocă, materialului fotografic şi a hărţilor, dezvoltarea transporturilor şi relaţiilor de comerţ în secolul al XIX-lea în ţările dunărene.

„Este o deosebită bucurie că putem expune din nou în România, la mai puţin de doi ani, o nouă expoziţie. De această dată cei interesaţi pot vedea, pe lângă imaginile din arhiva Muzeului Transporturilor referitoare la importanţa Dunării, şi obiecte de patrimoniu. Fluviul care ne leagă ţările, asigură de secole relaţiile de transport şi comerciale, în ultimul secol şi jumătate aceste relaţii devenind mai strânse datorită navigaţiei moderne. Unul dintre cele mai valoroase obiecte din expoziţie este macheta de peste o sută de ani a vasului cu aburi Corvin. În vremurile bune dinaintea Primului Război Mondial acesta circula regulat între porturile româneşti şi bulgare din Marea Neagră, respectiv Istanbul, transportând mărfuri sosite din Budapesta prin Porţile de Fier. Şi astăzi ne uimesc aceste relaţii de transport şi economice internaţionale de înalt nivel, dar istoria lor ne dovedeşte faptul că relaţiile de transport definesc întotdeauna fundamental dezvoltarea unor întregi regiuni.” – relatează dr. Zsigmond Gábor, director general adjunct al Muzeului Tehnic şi al Transporturilor din Ungaria.

„Organizarea unei legături cu vapoare între Viena și Istanbul a fost un curajos proiect transnațional care a contribuit la modernizarea întregii regiuni dunărene și pontice. După 1830, antreprenori britanici, investitori vienezi, ingineri maghiari, echipaje cosmopolite și pasageri din întreaga lume au permis ca navigația cu aburi să fie împinsă dincolo de Porțile de Fier, spre Dunărea de Jos și Marea Neagră. Lucrările hidraulice realizate la Porțile de Fier, cu implicarea directă a unui patriot maghiar precum contele Széchenyi István, au favorizat această crucială unificare economică și culturală a fluviului. Dunărea devenea una dintre marile autostrăzi ale Europei, unul dintre cele mai facile drumuri de legătură între Orient și Occident. Expoziția pregătită de Muzeul Tehnic și al Transporturilor din Budapesta demonstrează cu prisosință importanța acestei conexiuni dunărene”. – apreciază evenimentul Constantin Ardeleanu, profesor universitar la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi.

Kósa András László
director

+ There are no comments

Add yours