Consiliul Județean Tulcea organizează, în perioada octombrie – noiembrie, cea de-a doua ediție a Concursului cu premii „Dobrogea, pământ românesc“, pentru a marca Ziua Dobrogei.
Sărbătorit anual pe data de 14 noiembrie, acest eveniment ne amintește tuturor de momentul istoric din 1878, atunci când Dobrogea a revenit la teritoriul naţional. Concursul se adresează tuturor elevilor din județul Tulcea, indiferent de vârstă.
Concurenții vor trebui să realizeze o lucrare care să respecte tema dată, modul de exprimare fiind liber. Astfel, vor fi acceptate în concurs: picturi, desene, machete, poezii, compuneri, cântece și orice altă formă de exprimare artistică reprezentând momentul istoric 14 Noiembrie 1878 sau evoluția Dobrogei de-a lungul timpului.
Lucrările vor fi transmise pe adresa comunicare.cjtulcea@yahoo.com sau în mesaj privat pe pagina de Facebook a instituției până la data de 10 noiembrie 2021, însoțite de numele copilului și vârsta, numele părintelui/ tutorelui legal și numărul de telefon.
După transmiterea lucrărilor în format electronic, participanții sau reprezentanții acestora vor contacta telefonic Serviciul Relații Externe, Comunicare, Anticorupție și Promovarea Județului, la tel. 0240502208/0240502209, în cazul în care nu li s-a transmis pe e-mail o confirmare de primire a lucrării.
Pentru a marca 143 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria – mamă, vor mai fi acordate 143 de premii pentru creativitate.
Pe data de 11 noiembrie 2021 vor fi anunțați câștigătorii, festivitatea de premiere urmând a avea loc la o dată ulterioară.
Comunicat CJT
+ There are no comments
Add yours