Cartea și autorul s-au bucurat de o primire, ca de obicei la Tulcea, caldă. Mulți iubitori de carte prezenți vineri seară la lansarea de la Casa Avramide, cum remarca de altfel și autorul cărții, “mulți, în comparație cu Sibiu sau Brașov unde am mai avut eveniment de lansare”. Prezenți și primarul municipiului, Ștefan Ilie și blogger-ul Adrian Pârvu.

Dar cine este Teodor Hossu-Longin? A publicat la 26 de ani volumul de proză scurtă „Crimă şi alte povestiri”, fiindu-i decernat premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. După o pauză de 20 de ani în care s-a dedicat jurnalismului de televiziune, revine în lumea prozei românești, în 2017, cu romanul „Mortua Est” (care şi primeşte premiul editurii Cartea Românească pentru proză), devine membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în noiembrie 2018 lansează un nou volum de proză scurtă: „13, cu noroc”. A publicat nuvele și fragmente din roman în revistele „Contemporanul”, „Luceafărul de dimineaţă”, „Viaţa Românească” şi „Cenaclul de la Păltiniș” și a coordonat volumul „Oamenii mari care au făcut România Mare”, semnat de Lucia Hossu-Longin. Azi, consilier în Ministerul Culturii „pe probleme de ICR”.

Meseriaș de-acum în lansări de carte și nu numai, Pit Țincoca este și unul dintre redactorii cărții, deci și cel mai nimerit să modereze lansarea “măștilor”, ca unul care într-un fel a pus osul la construcția lucrării lui Teo. Foarte frumoasă prezentarea lui Pit, despre carte și autor, cu vorbe care au smuls aplauze de la asistență.

Am remarcat în public și prezența istoricului și scriitorului Nicolae C. Ariton. Cu amabilitate, domnia sa a spus câteva cuvinte despre evenimentul la care a fost invitat, la rugămintea subsemnatului: “După Sibiu și Brașov, a venit, iată, și rândul Tulcei să fie gazdă pentru lansarea proaspetei cărți a scriitorului Teodor Hossu-Longin, Măștile din spatele măștii. Această adevărată onoare de a găzdui un asemenea eveniment se datorează afinității pe care o are autorul pentru tulceni, pentru oraș și pentru Delta Dunării. Din acest adevărat algoritm al apropierii nu trebuie omisă nici vechea camaraderie cu tulceanul Petru Țincoca, care a fost unul din redactorii cărții, precum și moderatul evenimentului lansării la Tulcea. Mergând mai departe, putem afirma că și unul din personajele principale ale cărții, nea Ghighi administratorul, s-ar putea să fi fost botezat tot după un celebru personaj, cu același nume, din familia Țincoca. Măștile din spatele măștii este, și nu este, o carte despre pandemia de covid. Este adevărat că trama epică debutează în ziua de vineri, 13 martie 2020 – când s-a anunțat oficial că din 16 martie, întreaga națiune intră în lokdown – dar reprezintă și data din care nea Ghighi, administratorul blocului BH 18, începe să țină un jurnal pentru posteritate, adică inclusiv pentru tulcenii ce vor fi după noi. Jurnalul administrativ pentru viitor aduce pe scena blocului menționat un adevărat panoptic de personaje vechi și noi, în întâmplări și fapte îmbibate de umor negru și satiră, într-o adevărată aventură națională, la scara (nu de bloc) 1:1000.000. În suita de personaje a palatului BH8 ne putem regăsi pe noi înșine – dacă dorim acest lucru -, alături de concitadinii noștri, vecini, prieteni sau dușmani. Teodor Hossu-Longin nu face altceva decât să ghideze, cu mare măiestrie, destinul livresc al acestor personaje într-un complicat scenariu de comedie, dramă și caraghioslâc balcanic. În concluzie, o carte care musai trebuie citită și păstrată în bibliotecă pecum un jurnal al celor doi ani de pandemie și vreo cincizeci de istorie națională”- spunea scriitorul tulcean.

Un eveniment cultural reușit, iată, s-a produs vineri seară la Casa Avramide din municipiu. Îl așteptăm cât mai curând să se întoarcă cu o nouă carte pe cel de-acum îndrăgostit iremediabil de Deltă și tulceni, Teodor Hossu-Longin. Cu respect, maestre!

N.A.

+ There are no comments

Add yours