Prefectul Alexandru Dan Munteanu s-a întâlnit cu elevii a trei școli din Delta Dunării. Mila 23, Chilia Veche și Periprava au fost localitățile în care prefectul i-a întâlnit pe elevi, profesori și părinți, în prima zi de școală.
Reprezentantul Guvernului, în mijlocul copiilor din Deltă
„Probabil, astăzi, aș fi putut să fiu oriunde, la oricare școală din acest județ, dar am ales să vin acasă la dumneavoastră, acasă la noi, în Delta Dunării- spunea prefectul Dan Munteanu, la deschiderea anului școlar. Mă simt onorat să vă fiu alături. Dragi cadre didactice, transmiteți-le elevilor dragostea pentru frumos, bine și bun. Învățați-vă elevii să iubească locurile în care cresc și să le păstreze mereu aproape, iar voi, dragi elevi, nu trebuie să fiți perfecți, trebuie să fiți curajoși, curioși și să nu uitați că cea mai ușoară cale spre reușită este învățătura. Vă mulțumesc, stimate cadre didactice, că ați ales să rămâneți în Delta Dunării și să împărtășiți cu acești elevi tainele neștiute ale învățăturii.
Vă mulțumesc, domnule primar, pentru faptul că investiți în educație, trebuie să conlucrăm pentru un sistem de educație sănătos, inclusiv în mediul rural, elevii trebuie să aibă șanse egale la educație”- a spus prefectul Dan Munteanu la una dintre școlile- la deschiderea noului an școlar- la care a participat.
+ There are no comments
Add yours