Elevii clasei pregătitoare A Step by Step din cadrul Școlii Gimnaziale “Elena Doamna” Tulcea, sub îndrumarea doamnelor învățătoare Stoica Ancuța și Ene Demian Tatiana, au sărbătorit la începutul lunii martie împlinirea a 100 de zile lucrătoare de când au intrat pe băncile școlii. Această zi este un moment specific Alternativei educaționale Step by Step și are ca obiectiv principal evidențierea cunoștințelor instructiv-educative pe care le-au acumulat copiii în această perioadă de timp.

Ziua a început cu Întâlnirea de dimineață, unde Mesajul zilei i-a făcut pe copii să pătrundă în cunoașterea sarcinilor din centrele de lucru. Toate aceste activități au avut ca idee centrală numărul 100: au numărat până la 100, au scris 100 de cuvinte, au plantat 100 de boabe de grâu, au cântat, au dansat.

În a doua parte a zilei s-au realizat activități în care părinții au fost implicați alături de copiii lor. Astfel ei au pătruns în lumea școlară a propriilor copii și au fost încântați să se afle în această postură. S-au distrat numărând până la 100 și realizând diferite lucrări: ariciul cu 100 de țepi, grădina cu 100 de flori a primăverii, calendarul celor 100 de zile de școală, experimente cu 100 de picături.

A urmat o activitate cu multe emoții, de prezentare a colecțiilor de 100 de obiecte realizate de către copii împreună cu părinții lor. Creațiile au fost variate, în funcție de temă și de materialul de lucru ales.

Ancuța Stoica, prof.înv.primar, Școala „Elena Doamna”

+ There are no comments

Add yours