S-a încheiat și Festivalul de carte DanubFest din acest an, cu siguranță se va fi anunțat mai reușit decât anul trecut. Trei zile prin cortul din Piața Civică,iubitorii de carte s-au tot foit și au avut din ce să aleagă, iar unii chiar au cumpărat. Ca și anul trecut, și de când îl știu cu pălăria lui de boem, Paul Prisada ne-a adus în trei seri la rând la Casa Avramide câte-un prieten de-al lui, scriitor, anul acesta pe părintele Necula, pe Ștefan Caraman, Mircea Dinescu, Stelian Tănase, capi de afiș; câte unul pe seară, să ajungă la toată lumea. Ultimul și cel care a închis Festivalul de carte CartFest Danubius – 2019, duminică seara, Stelian Tănase. Sigur, fiecare în parte a fost motivat de promovarea ultimei (ultimelor) apariții în librării, dar și de nevoia unui dialog cu cititorii, cu lumea, cu realitățile din care ei se inspiră. Așteptam ca fanii să le pună întrebări imposibile, să văd reacția celebrităților. Pauză. Publicul, constant numeros și tăcut, trei seri la rând. Cu excepția lui Ștefan Caraman care s-a mai autoîntrebat, cât de cât, motiv să dezvolte din intimitățile cu Rita, ceilalți scriitori invitați au vorbit și au spus mai nimic în plus decât ultimele lor scrieri, gata de cumpărat și dat autografe pe ele. Ultimul la Avramide în serile CartFest, Stelian Tănase a vorbit mai mult despre condiția grea a scriitorului față cu editurile, cât ia el, cât ia editorul, de ce se ține la secret tirajul, de ce nu se dă un top al vânzărilor, tot felul de chestii comerciale care, altfel, par justificate fiindcă și scriitorul de meserie trebuie să trăiască. Cum e și Stelian Tănase. Dar foarte puțin despre “Povești de amor” și “Convorbiri cu Regele Mihai”, cărțile lansate. Și tot nu cred că iubitorii de carte au venit seară de seară la Casa Avramide doar să-și vadă idolii, doar să le audă necazuri administrative de care se lovesc ei și de unde le pot cumpăra cărțile. Publicul, cu mici excepții izolate, a fost mut. La Caraman, hai, că era pe fantezii sexuale și era jenă la doamna/domnișoara să întrebe, dar la Tănase? Dar la Dinescu? Dar la părintele Necula? Și încă ceva: niciun reprezentant al Consiliului Județean nu a fost văzut la serile cu scriitorii de la Casa Avramide. Primarul? Prezent, cu excepția serii Caraman!
Felicitări lui Paul Prisada pentru aducerea, an de an, a unor scriitori de marcă la Tulcea!
Felicitări lui Paul Tocanie, pentru organizarea ireproșabilă a serilor de cultură la Casa Avramide!
N.A.
+ There are no comments
Add yours