Astăzi, vicepreședintele Consiliului Județean, Mihai Huleni, a participat la deschiderea oficială a Târgului de oferte educaționale, ediția 2023, eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean Tulcea la Sala de Sport Multifuncțională „Daniel Pohariu“.

„Vreau în primul rând să felicit Inspectoratul Școlar Județean pentru toate activitățile pe care le organizează. Activitatea de față este, ca de obicei, organizată la superlativ și mărturisesc că mă încearcă un sentiment de invidie când văd că acești copii frumoși veniți aici au atâtea oferte educaționale. În perioada mea, nu aveam astfel de oportunități, fapt pentru care îi invidiez. Va fi greu de ales pentru că toate ofertele sunt excepționale Mă bucur să văd aici atâtea licee cu o astfel de ofertă atât de bogată, sunt profesioniști care muncesc foarte mult și sunt dedicați copiilor iar voi, copii, sunteți viitorul nostru. Va fi greu să alegeți dar, ca la fotbal, este bine când antrenorului îi este greu să decidă pe cine să aleagă în primul 11. Așa și în cazul vostru: aveți ocazia să alegeți și, orice veți alege, sunt convins că veți alege cum trebuie. Vă felicit și vă urez succes în activitățile viitoare, pentru că avem nevoie de profesioniști, avem nevoie de teoreticieni, avem nevoie de voi. Toate cele bune!“- a declarat vicepreședintele Mihai Huleni.

Comunicat CJT

+ There are no comments

Add yours