Scriitorul Teodor Hossu Longin, despre evenimentul lui: „Cartea-album „10 povești și rețete pierdute prin Deltă” are o istorie aparte. A beneficiat în primăvara lui 2020, la apariţie, de cea mai mare campanie de crowdfunding din România (33.000 lei și aproape 500 de volume precomandate), dar a fost lipsită de programul de lansări stabilit, din cauza pandemiei și a stării de urgență. La un an și jumătate distanță, grație unor oameni extraordinari din Tulcea, avem la „Casa Avramide” prima lansare oficială (dintr-un șir mai lung, sperăm), organizată în orașul de unde a pornit ideea acestei cărți-album, unde se regăsesc povești deltaice, istorii ale locului mai mult sau mai puțin cunoscute, rețete gastronomice pierdute și 100 de fotografii fantastice semnate Valeriu Leonov. Să ne vedem sănătoși în 30 iulie!”

Am avut privilegiul să-l cunosc în Deltă, cu ocazia unui infotrip, printre localnici și locuri mirifice care l-au inspirat în cartea lui. Un om de calitate! Aștept cu mare interes reîntâlnirea în 30 iulie, la Casa Avramide!

N.A.

+ There are no comments

Add yours