Vise sinestezice – expoziție de pictură, grafică și fotografie la Casa Avramide
Luni, 16 decembrie, de la ora 16:30, are loc un nou eveniment cultural la demisolul Casei Avramide din cadrul ICEM Tulcea. Este vorba de vernisajul expoziției Vise sinestezice, care ne prezintă fotografii și lucrări de pictură și grafică semnate de artista Laura Ivanov.
Născută în 1982 la Tulcea, Laura Ivanov a absolvit Liceul de Arte Plastice din Constanța și este absolventă a secției de Grafică din cadrul Universității Naționale de Arte București. Cu o bogată experiență profesională în design grafic, management de produs, promovare și fotografie, Laura Ivanov este și președinta asociației Sfiștofca Art Association. A mai avut expoziții-eveniment la Biblioteca Națională din București în 2022 și 2024, dar și expoziții de grup la Viena, în 2006 la Institutul Cultural Român și la IN Galleries.
„ Ce este visul? În aparență, natura visului pendulează între joc și iluzie. Ce este visul și atunci când nu e melanjul fenomenologic de percepție al secvențelor temporale și spațiale, al formelor senzoriale și simbolice? Artă. Prin expoziția VISE SINESTEZICE mi-am propus să prezint câteva din lucrările noi de pictură și grafică dar și o serie de fotografii care mi-au antrenat imaginația prin experimentări ale tehnicii de expunere multiplă. Picturile, atât în ulei sau acrilic pe pânză, dar și în aquarelă, au constituit un prilej de a transpune în figurativ suprapuneri simbolice, reinterpretări ale unor mituri și concepte care m-au preocupat și inspirat de-a lungul timpului. Fie că este vorba de sacrul feminin cu ipostaze și manifestări ale sale, fie că este masca și parcursul transformațional al identității umane, demersul artistic, pentru mine, devine un mijloc de cunoaștere și raport identitar. În gravurile aqvaforte am mers mai profund și relativ obiectiv în observația interioară, folosindu-mă de fragmentul vegetal sau mineral pentru a traversa dincolo de formă, în gestul liber, abstract al expresiei” (Laura Ivanov).
Expoziția intră în circuitul de vizitare a Casei Avramide și va putea fi vizitată până la finalul lunii decembrie 2024, de marți până duminică, între orele 9:00 și 17:00. Programul centrelor Institutului de cercetări eco-muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, din care face parte și Casa Avramide, poate suferi însă modificări în zilele de sărbători. Acesta va fi actualizat și anunțat după caz.
Laura Guțu,
muzeograf ICEM
+ There are no comments
Add yours