Pentru al cincilea an consecutiv, Consiliul Local , Primăria Tulcea și Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” organizează Ziua Universală a Iei.
Luni, 24 iunie, de la ora 18.30, sute de dansatori de toate vârstele, bărbați, femei și copii reprezentând Asociația Culturală „Dorulețul” și Ansamblul Folcloric de Copii și Tineret „Dorulețul”, îmbrăcați în cămăși tradiționale și ii, îi poftesc pe toți cei care vor fi în Piața Civică să serbeze cum se cuvine atât piesa centrală a costumului popular românesc, cât și feminitatea în sine, „ia” desemnând în exclusivitate cămașa populară femeiască.
În 2019 se împlinesc șase ani de când comunitatea online «La Blouse Roumaine» a inițiat în mediul online acest demers prin care bluza tradițională românească să capete semnificația puternică de brand de țară. Să nu uităm că 24 iunie înseamnă şi sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezatorul, dar şi zi de Sânziene sau Drăgaice, Sânzienele fiind, în tradiția noastră populară, îmbrăcate în ii. Indiferent de zonă, ia este cea care condiționează compoziția ornamentală a costumului, celelalte piese trebuind să se asocieze cu cămașa, indiferent că vorbim despre cămașa cu altiță, cămașa cu tăblie, cămașa cu lăncez, cămașa cu platcă, ia cu umăr, ia cu ciocănele, cămașa cu chiept (sau ciupag), cămașa încărcată sau de extraordinara varietate a broderiilor.
Și programul artistic pregătit pentru Ziua Universală a Iei este complex: Beștepeanca, Ofițereasca, Sârba de la Oltina, Ciobănașul, Jiana, Clopoțelul, Boiereasca, Trandafirul Hora de la Conțești, Hora de la Liești, Hora de la Ivești, Bordeiașul, Hora lui Nea Mărin Popa, Hora Morarilor și Brânza de la Reviga.
La final, organizatorii îi invită pe toți tulcenii să se prindă într-o Horă Mare.
Ștefan COMAN
+ There are no comments
Add yours