Astăzi dimineață, în jurul orei 5:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN22D între localitățile Măcin si Greci a avut loc un accident rutier. Din primele cercetări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit că, un bărbat de 54 ani ar fi condus o ambulanță din cadrul Serviciului privat de Ambulanță Ialomița și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul. În urma accidentului rutier a rezultat decesul pasagerului din ambulanță și rănirea conducătorului auto. Șoferul autoturismului și un alt pasager, o persoană de sex feminin, au fost preluate de echipajele SAJ, care le-au acordat primul ajutor medical, ulterior persoana de sex feminin fiind transportată la o unitate spitalicească.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ si deține permis de conducere corespunzător. Trafic blocat pe ambele sensuri , se circulă pe un drum forestier alăturat.

Comunicat IPJ

+ There are no comments

Add yours