Aproape 24.000 de voturi pentru Ansamblul folcloric profesionist”Baladele Deltei” a anunțat Cătălin Măruță, aseară, la finalul concursului , voturi care au trimis tulcenii în semifinala  Duelului Ansamblurilor. Cum am văzut cu toții, și moldovenii de la „Izvoarele Borcutului”- Neamț, au prezentat un folclor autentic,”de la mama lui”, de-acolo din sat, dar și ai noștri de la Tulcea, au demonstrat încă o dată că sunt profesioniști adevărați într-ale folclorului. Alături de „Balade” a stat și Anca Neacșu, vedetă și fostă membră a trupei ASIA, care a țipat alături de tulceni și i-a încurajat și, nu în ultimul rând, din culisele studioului, le-a strâns pumnii însuși Hogea, primarul Tulcei. Măruță nici acum nu pricepe ce sport a făcut primarul Tulcei de i-a strâns mâna aproape să i-o strivească.Cu victoria de miercuri, 14 februarie, Ansamblul folcloric profesionist „Baladele Deltei” se califică în semifinala „Duelului Ansamblurilor”. Felicitări! Nu doar că sunt tulcenii noștri, dar, chiar sunt foarte buni! (N.A.)

+ There are no comments

Add yours