În evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea a fost înregistrată cauza privind pe inculpatul  N.D., pentru săvârșirea în formă continuată a infracţiunii de act sexual cu minor.

Astfel, s-a stabilit că în perioada iulie- noiembrie 2022, inculpatul N.D. a întreţinut, de mai multe ori,  relaţii sexuale consimţite cu o minoră în vârstă de 13 ani, deşi N.D. avea cunoştinţă despre vârsta fragedă a persoanei vătămate.

Întrucât s-a constatat că faptele inculpatului N.D. prezintă pericol pentru ordinea publică, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea au formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului, propunere ce a fost însuşită de Judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Tulcea iar la data de 17.11.2022 inculpatului i-a fost emis un mandat de arestare pe o durată de 30 de zile.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

Facem  precizarea  că  măsură luată faţă de inculpat  constituie o măsură preventivă , luată conform  dispozițiilor codului de procedură penală , care însă nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Prim procuror Dan Stepanencu,

Purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea

 

 

+ There are no comments

Add yours