Începând cu 21 mai, toate staţiile autorizate care nu vor avea montat şi în funcţiune sistem de înregistrare video obligatoriu vor avea autorizaţia tehnică suspendată de drept, conform prevederilor legale. RAR are posibilitatea tehnică informatică să suspende în timp real autorizația.
Incă de la începutul lunii mai 2018, Registrul Auto Român a verificat la nivel național în stațiile ITP dotarea corespunzătoare/instalarea sistemului de supraveghere video şi îndeplinirea tuturor funcţionalităţilor impuse de lege.
Procesul de verificare a conformitatii instalarii sitemului in stațille ITP va continua si dupa 20 mai, până când toate cerinţele legale vor fi îndeplinite similar şi uniform de toate staţiile de ITP autorizate la nivel naţional. (unghiurile de filmare trebuie să acopere exact aria vizată în supraveghere)
Ulterior, în procesul de autorizare/reautorizare a staţiilor de ITP, RAR va verifica din nou, în detaliu, dotarea şi menţinerea în funcţiune a sistemului video impus cu asigurarea tuturor funcţionalităţilor iar acesta va fi declarat/poziţionat corespunzător pe fluxul de ITP (camere video, ecran de vizualizare, DVR) al fiecărei staţii spre a putea fi verificat/comparat în activitatea de supraveghere/monitorizare ulterioară.
Intreaga activitate de ITP desfăşurată de staţiile autorizate, inclusiv monitorizarea prin intermediul sistemului video, trebuie să se desfăşoare cu respectarea de către operatorii economici/persoanele autorizate deţinătoare a acestor staţii, a legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
Comunicat de presa
+ There are no comments
Add yours