Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat mai multe acțiuni pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, împreună cu reprezentanții Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în urma cărora au constatat infracțiuni de braconaj piscicol.

În ziua de 15.05.2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sulina, efectuând o acțiune în comun cu Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în zona Melea, Sf. Gheorghe, au depistat un cetățean român care desfășura activități de pescuit în perioada de prohibiție, dintr-o ambarcațiune. Cu această ocazie polițiștii de frontieră au descoperit 270 metri de plasă și 113 kilograme de pește diferite specii.
În aceeași zi, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia, aflaţi în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, cu ambarcațiunea din dotare, în zona Merheiul Mic, au descoperit 325 metri de plase si 23 kilograme de pește, diferite specii.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “utilizare plase mono-filament și pescuitul în perioada de prohibiție”, plasele au fost confiscate, iar întreaga cantitate de pește a fost predată unor societăți comerciale de profil.

Comunicat Garda de Coastă

+ There are no comments

Add yours