Asociația C.I.O.F.F. România și-a ales noua conducere. În intervalul 29-31 ianuarie a.c., Asociația CIOFF® ROMÂNIA – International Council of Organizations of Folklore Festivals and Folk Art și partenerii săi au organizat la SIBIEL 2020 „CONFERINȚA FESTIVALURILOR INTERNAȚIONALE DE FOLCLOR DIN ROMÂNIA” pe tema „C.I.O.F.F. calendarul evenimentelor 2020 – 2021”, ocazie cu care a fost prezentată noua conducere. Pentru mandatul 2020 – 2024, membrii Comitetului Director al C.I.O.F.F., secțiunea națională, sunt : Ștefan Coman – secretar general (Tulcea), Ioan Cocian – vicepreședinte (Cluj), Adrian Frențescu – președinte executiv (Timișoara), Vasile Stoia – vicepreședinte (Sibiu). Președinte de onoare este maestrul coregraf Marin Barbu.
Secția CIOFF® România a fost fondată în 1990 ca asociație privată, apolitică, non-guvernamentală, care a funcționat până în 2019 în cadrul Asociației Coregrafilor Ansamblurilor Folclorice din România (A.C.A.F.R.); A.C.A.F.R. s-a preocupat de funcționarea Academiei de Dansuri Folclorice, formarea de instructori pentru cercuri recreaționale, precum și de promovarea ansamblurilor românești în schimburi internaționale prin relația permanentă cu C.I.O.F.F. Asociația CIOFF® ROMÂNIA reprezintă secțiunea Națională Română a Organizației Mondiale a CIOFF® – Consiliul Internațional al Organizatorilor de Festivaluri Folclorice și de Artă Populară –, prezentă astăzi în mai mult de 90 țări din lume și colaborând activ cu U.N.E.S.C.O., în conformitate cu acordurile de cooperare încheiate între cele două organisme; asociația CIOFF® ROMÂNIA are birou permanent în Paris, la sediul U.N.E.S.C.O.
În țara noastră, 11 festivaluri se desfășoară sub egida C.I.O.F.F., dar singurele două festivaluri recunoscute și agreate de C.I.O.F.F., aflat sub patronajul U.N.E.S.C.O., sunt Festivalul Internațional de Folclor „Festivalul Inimilor” (Timișoara) și Festivalul Internațional de Folclor „Peștișorul de Aur” (Tulcea).
N.A.
+ There are no comments
Add yours