Prefectul județului , Marcel Ivanov a participat astăzi la ceremonialul militar și religios dedicat eroilor marinari din cadrul festivităților prilejuite de Zilele Marinei Române, organizate de Garnizoana Tulcea împreună cu Instituția Prefectului – Județul Tulcea.

Prefectul Marcel Ivanov spunea în cuvântul său:”Cu acest prilej, îmi exprim recunoștința veșnică pentru eroii marinari care au luptat cu vitejie pentru gloria navigației românești, patrioți desăvârșiți care și-au dat viața pentru apărarea teritoriului și suveranității țării noastre. Mulțumesc reprezentanților Bisericii Ortodoxe care ne sunt alături la fiecare sărbătoare națională, iar cu prilejul prăznuirii Adormirii Sfintei Fecioare Maria și Zilei Marinei Române de mâine, urez „La mulți ani!” tuturor marinarilor militari și civili. Sfânta Fecioara Maria, protectoarea marinarilor români, să vă ocrotească și să vă călăuzească!”

Ceremonialul s-a desfășurat la Capela Militară din cadrul U.M. 02044 Tulcea și a cuprins intonarea imnului național, o binecuvântare și o rugăciune pentru poporul român și pentru eroii marinari, oficiate de P.S. Visarion, episcopul Tulcii împreună cu un sobor preoți. În finalul ceremonialului, în semn de recunoștință, reprezentanții autorităților publice prezenți la eveniment au depus coroane de flori la Troița Eroilor Marinari.

Comunicat Prefectură

+ There are no comments

Add yours