În perioada 02-04 iunie, la hotelul „Delta” din municipiu, a avut loc Conferința de lansare a proiectului JERAD, activitate reprogramată din luna mai 2020 în contextul general determinat de apariția virusului COVID – 19. Proiectul este în faza de implementare, în momentul de față fiind asigurate fondurile necesare demarării procedurilor de achiziție pentru atingerea obiectivelor propuse în cadrul proiectului. Perioada de derulare a proiectului a fost extinsă de la 18 luni la 24 luni, implementarea începând cu data de 26.02.2020 și se încheie în data de 25.02.2022.
În data de 25.02.2020, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „DELTA” al județului Tulcea, a fost semnat contractul de finanțare a proiectului transfontalier româno-ucrainean JOINT EMERGENCY RESPONSE ACROSS DANUBE (JERAD – 2SOFT/4.2/70). Proiectul a fost dezvoltat în cadrul Programului Operațional Comun România – Ucraina 2014 – 2020, în cadrul obiectivului tematic 8 – Provocări comune în domeniul siguranței, Prioritatea – 4.2 sprijinul activităților comune pentru prevenirea dezastrelor naturale și antropice precum și acțiuni comune pe timpul situațiilor de urgență. Beneficiarii proiectului sunt Inspectoratul pentru Situații de Urgență „DELTA” al județului Tulcea și Departamentul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei în Regiunea Odessa.
Programul Operațional Comun România – Ucraina 2014 – 2020 este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate și cofinanțat de statele participante în program.
Obiectivele principale ale proiectului sunt:
1. dezvoltarea unei platforme de schimb de informații ca instrument al procesului decizional comun în cazul producerii unor situații de urgență cu efecte transfrontaliere, până la sfârșitul implementării proiectului;
2. creșterea capacității operaționale comune a partenerilor prin achiziția de vehicule speciale, mijloace tehnice și echipamente;
3. creșterea nivelului de cooperare transfrontalieră prin ateliere și exerciții comune până la sfârșitul implementării proiectului.
Valoarea totală a proiectului este estimată la 555555.55 euro, din care suma de 415555.55 euro revine partenerului român. Această sumă este structurată pe fonduri europene nerambursabile din cadrul programului România – Ucraina 2014 – 2020 în valoare de 373999.99 euro echivalentul a 1813899.95 RON, iar cofinanțarea de la bugetul de stat este de 41555.56 euro.
Joi, 3 iunie, la conferința de lansare a proiectului a participat și prefectul Marcel Ivanov care a declarat în deschiderea conferinței: ”Siguranța națională este întotdeauna determinată și de o bună colaborare între statele vecine, atât pentru prevenirea dezastrelor naturale și antropice, cât și pentru gestionarea situațiilor de urgență prin acțiuni comune. Cunoscând profesionalismul, tenacitatea și seriozitatea beneficiarilor, sunt sigur că până la finalul perioadei de implementare a proiectului obiectivele acestuia vor fi îndeplinite cu succes.”
N.A.
+ There are no comments
Add yours