În ultimele 48 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului , au fost desfăşurate acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului Covid 19. Au participat peste 387 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de Sănătate Publică și Agenției Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor .

Au fost verificate 573 de restaurante, terase, unităţi tip fastfood, parcuri, gări, autogări, hoteluri/pensiuni şi alte spaţii de cazare și 172 de mijloace de transport,  iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 153 sancţiuni contravenţionale în valoare de 54.000 de lei. Dintre acestea, 144 de sancțiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă.

Comunicat IPJ

N.R. Demultișor nu mai e deloc de glumă. Oamenii trebuie să respecte în continuare normele de igienă și de conduită sanitară, măsurile de distanțare fizică şi să poarte masca de protecţie, pentru a-și proteja propria sănătate și viață dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. La Tulcea sunt înregistrate 48 de decese, persoane infectate cu coronavirus, având și diverse comorbidități.

 

 

+ There are no comments

Add yours