Polițiștii de la Rutieră continuă acțiunile pe „viteză” și foarte bine fac. Ultima acțiune, conform purtătorului de cuvânt al IPJ, s-a desfășurat pe tronsonul Ciucurova-Topolog. A fost depistat un conducător auto din Măcin care rula prin Ciucurova cu 118 km/h. Nu numai că putea produce un accident datorită vitezei, dar șoferul nici măcar nu era în regulă cu mașina; avea Inspecția tehnică periodică expirată.Șoferul s-a ales cu permisul suspendat pe 90 de zile, cu certificatul de înmatriculare retras și cu o amendă de 1.305 lei.

În acțiunea de la Ciucurova-Topolog un număr de 19 conducători auto au călcat „pe bec” privind nerespectarea regimului legal de viteză.

Nicolae ADĂMIȚĂ

+ There are no comments

Add yours