În perioada 16-17 aprilie 2022, respectiv 22-25 aprilie, peste 65 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean au acționat pe arterele principale din județ în vederea fluidizării traficului rutier și a prevenirii și combaterii accidentelor de circulație. În această perioadă au fost aplicate peste 490 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 322.335 de lei, din care, 200 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, au fost reținute 68 de permise de conducere, din care 36 pentru viteză, 21 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, 6 pentru depășiri neregulamentare, 5 pentru alte abateri. Totodată, au fost retrase 20 de certificate de înmatriculare.
Astfel de acțiuni vor avea loc și în perioada următoare, scopul acestora fiind acela de a preveni și combate faptele de natură penală sau contravențională la regimul traficului rutier.
Comunicat IPJ
+ There are no comments
Add yours