Prefectul județului, Alexandru Dan Munteanu și președintele Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au luat parte astăzi la ceremonialul militar și religios desfășurat în satul Victoria, comuna Nufăru, cu prilejul dezvelirii unui monument dedicat eroilor din Primul și Al Doilea Război Mondial.
Prefectul Alexandru Dan Munteanu:
„Felicit această inițiativă de a edifica un astfel de monument închinat celor care au luptat pentru Patrie . Este important să reținem faptul că noi ne aflăm astăzi aici datorită celor care s-au luptat pe câmpul de bătălie” – a declarat prefectul Dan Munteanu. În finalul discursului, prefectul a dat citire tuturor numelor inscripționate pe placa de la baza monumentului, în semn de apreciere și recunoștință pentru sacrificiul bravilor noștri eroi.
Președintele Horia Teodorescu:
„Vreau să felicit această inițiativă înfăptuită de un primar tânăr și demn de toată lauda, care a înțeles că fără să privim în trecut, către strămoșii noștri, și fără să ne pomenim eroii, viitorul nu va fi așa cum ar trebui și cum ne dorim să fie. Consider că acest exemplu ar trebui urmat peste tot, în toate localitățile din județul nostru, pentru că, așa cum spunea și domnul prefect înaintea mea, acești oameni, a căror memorie o onorăm astăzi, au murit pentru ca noi să trăim astăzi în libertate, alături de cei dragi nouă, într-o țară cu un trecut glorios și plin de sacrificii, dar și cu un viitor frumos, pe care îl merităm cu toții pe deplin. Prin dezvelirea acestui monument, locuitorii satului Victoria și oficialitățile comunei demonstrează că știu să-și pună în valoare istoria și cultura locală, moștenite de la înaintașii care au contribuit la nașterea frumoasei comunități de astăzi. Monumentul trebuie să fie un aliat al educației împotriva ignoranței, un bastion al solidarității și patriotismului local în fața inculturii și indiferenței. Monumentul este o deschidere spre recunoașterea trecutului istoric, determinându-ne să-l înțelegem și să-i omagiem pe toți cei care au trudit pentru valorile noastre naționale. Și pentru că ați înțeles aceste lucruri, domnule primar, și astfel ați desăvârșit această mărturie istorică de mulțumire și recunoștință, meritați din plin toate felicitările mele și ale locuitorilor județului! Dumnezeu să-i odihnească pe acești eroi și pe toți cei care și-au dat viața pe și pentru aceste meleaguri!“- a declarat președintele Horia Teodorescu.
Monumentul Eroilor de la Victoria constă într-un clopot datând din anul 1912 recent restaurat, pe soclul căruia a fost amplasată o placă memorială cu numele celor 20 de eroi căzuți în lupte în Primul, respectiv al Doilea Război Mondial, și îngropați în curtea bisericii din localitate.
Biroul de presă al Prefecturii
Biroul Comunicare al Consiliului Județean
+ There are no comments
Add yours