Luni, 13 iulie, președintele Consiliului Județean, Horia Teodorescu, flancat de administratorul public al județului, Vasile Strat și Nicu Mihai, șeful Direcției de Investiții, a ținut o conferință de presă ocazionată de emiterea Ordinului de începere a lucrărilor pentru modernizarea portului Tulcea. Un proiect de 40 de milioane de euro, care presupune aducerea la standarde moderne a portului și falezei municipiului și care implică un mix de cheu vertical (preponderent) și a unui cheu pereat, dar și modernizarea platformei portului (falezei), care să fie o zonă agreabilă de promenadă. Horia Teodorescu a subliniat că această investiție, posibil gata în doi ani și jumătate, este una dintre marile lucrări de infrastructură pe care și le-a asumat încă de la preluarea președinției Consiliului Județean Tulcea, alături de podul de peste Dunăre și drumul expres; că va exista și un mic disconfort pentru tulceni, așa cum nu poți face omletă fără să spargi ouăle.
Horia Teodorescu: „În opt ani de administrație locală am reușit să demarez toate proiectele majore pe care le-am promis. Noi, la Tulcea, ne putem lăuda cu cele mai mari investiții (ca număr și ca valoare) din țară. Este rezultatul unei munci enorme, iar în acest sens aș dori să le mulțumesc și colegilor din aparatul de specialitate al Consiliului Județean”- a mai adăugat președintele Consiliului Județean.
Victor-Mircea Donos, director tehnic Max Boegl Romania SRL a vorbit despre termenul de finalizare a lucrării și și-a exprimat încrederea că lucrările se vor încheia înainte de termenul asumat prin proiect (36 luni): „Am certitudinea că vom termina înainte de termen. Acum avem utilaje în zona Vămii, se va începe decopertarea pavajului existent și apoi vom începe lucrările la cheul vertical“- a declarat Donos.
Dă, bre, Republica, n-auzi…? Legat de o întrebare privind soarta navei Republica, președintele Consiliului Județean a spus că indiferent unde va aștepta finalizarea lucrărilor, pe apă sau pe uscat, nava Republica , parte a istoriei noastre, va fi reintegrată în noul peisaj port turistic- faleză. Ținând, însă, cont de bețele în roate puse la preluarea falezei, Horia Teodorescu se teme să nu pățească la fel cu nava și să se ajungă la expresii de mahala gen „dă-mi, bre, nava, n-auzi…?”. La acest moment, nava Republica se află în patrimoniul primăriei, dar va trebui schimbat proprietarul astfel încât aceasta să intre în peisaj.
Barosanii, aliniați la start. La finalul conferinței de presă, reprezentanți ai beneficiarului, ai proiectantului și ai constructorilor, însoțiți de jurnaliștii tulceni, au efectuat o vizită de lucru pe șantierul de pe faleza municipiului, în zona Vămii. „Sper ca de mâine, utilajele aduse aici să intre la lucru, iar în doi ani și jumătate să avem faleza finalizată cu toate lucrările care se suprapun peste investiția de bază, respectiv lucrările propuse prin concursul de soluții finalizat recent“- a declarat pe faleză președintele Horia Teodorescu.
N.A.
+ There are no comments
Add yours