În perioada 15 – 17 mai a.c., polițiștii rutieri și cei de ordine publică au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere (alte preocupări, conducere sub influența băuturilor alcoolice, viteză neadaptată sau excesivă și abateri pietoni) și a faptelor antisociale .

Astfel, polițiștii au aplicat 386 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 215.818 de lei, dintre care 127 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 61 pentru abaterile savârșite de pietoni și bicicliști, restul fiind pentru alte contravenții constatate.      Ca măsuri complementare, au fost reținute 48 de permise de conducere și au fost retrase 14 certificate de înmatriculare. Totodată, oamenii legii au constatat 7 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Numai băuți la volan

La data de 16 mai a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Valea Nucarilor au depistat un bărbat de 23 de ani, din comuna Bestepe, județul Tulcea, în timp ce conducea un auto, pe raza localității Agighiol, fiind sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 17 mai a.c., polițiștii din cadrul Posturilor de Poliție Grindu și I.C.Brătianu au depistat un bărbat de 27 de ani, din localitatea Grindu, județul Tulcea, în timp ce conducea un auto, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 17 mai a.c., polițiștii Serviciului Rutier Tulcea au depistat un bărbat de 43 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea un auto pe strada Elizeului, din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 17 mai a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Turcoaia au depistat un bărbat în vârstă de 25 de ani, din localitatea Turcoaia, în timp ce conducea un auto, pe raza localității, fiind sub influenața băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În noaptea de 17/18 mai a.c., polițiștii Serviciului Rutier Tulcea au depistat un bărbat de 31 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea un auto pe strada Constructorilor din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În noaptea de 17/18 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au depistat un bărbat de 59 de ani, din Tulcea în timp ce conducea un auto pe strada Elena Doamna, din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Comunicat IPJ

 

 

+ There are no comments

Add yours