În cursul nopții trecute salvatorii militari ai Secției de Pompieri Măcin au fost alertați despre faptul că în zona localității Jijila a izbucnit un incendiu de vegetație uscată.
La fața locului au intervenit 16 subofițeri cu 3 autospeciale de stingere și SVSU Jijila care au lucrat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Pentru că se manifesta violent, iar vântul sufla cu putere, misiunea pompierilor a fost una destul de dificilă însă, în mai puțin de 3 ore acesta a fost lichidat.
Au ars aproximativ 400 de hectare de miriște și vegetație uscată și 600 baloți de paie.
Cauza probabilă a incendiului a fost folosirea intenționată a focului.
Comunicat ISU
+ There are no comments
Add yours