În această noapte pompierii Detașamentului Tulcea au intervenit cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care se manifesta la o magazie de pe strada Păcii, în municipiul Tulcea.

Deoarece incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă și cu degajări mari de fum, dar și pentru că exista posibilitatea ca acestea să se propage la un bloc cu 10 etaje și locuințe învecinate, salvatorii tulceni au intervenit atât pentru localizarea incendiului dar și pentru evacuarea posibilelor victime surprinse în interiorul blocului de locuințe și a gospodăriilor învecinate. Astfel, au fost identificate două persoane, soț și soție care au fost preluate de echipajele medicale SMURD și SAJ. Femeia, în vârstă de 67 de ani, a fost transportată la spital, aceasta suferind un atac de panică. La scurt timp de la ajungerea echipajelor de intervenție, incendiul a fost localizat, limitându-se astfel pericolul de propagare.

În urma incendiului a ars o magazie cu o suprafață de aproximativ 170 de mp și au fost afectate două locuințe din vecinătatea acesteia. De asemenea, au fost înregistrate pagube și la geamurile unor apartamente din blocul învecinat, în număr de 16 proprietăți.

Cauza probabilă de producere a incendiul este efectul termic al curentului electric.

*Intervenția pompierilor a fost încheiată după mai bine de trei ore de la primirea apelului

Comunicat ISU

+ There are no comments

Add yours