Un bărbat din municipiu și-a agresat soția însărcinată. Aceasta a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Tulcea, spunând că nu mai simte mișcările fătului.
Jandarmii au fost solicitaţi să se deplaseze la Secția UPU din cadrul Spitalul Județean de Urgență Tulcea unde s-a prezentat o femeie însărcinată care a declarat că nu mai simte mișcările fătului, în urma loviturilor aplicate de soț.
Jandarmii au identificat femeia, aceasta prezentând urme de violență pe corp. Ea a declarat că se afla la domiciliu, împreună cu soțul și cei doi copii minori iar pe fondul unor neînțelegeri a hotărât să părăsească locuința. În acel moment a fost agresată fizic de către soț care a lovit-o pe spate și pe abdomen cu un cablu de prelungitor, la nivelul feței și picioarelor fiind lovită cu pumnii și picioarele. Femeia i-a cerut soțului să o ducă la spital, însă acesta a refuzat iar în dimineața următoare, bărbatul a continuat să o lovească, moment în care femeia a solicitat un echipaj de ambulanță, care a transportat-o la Secția UPU din cadrul Spitalul Județean de Urgență Tulcea, unde a rămas internată pentru investigații medicale de specialitate. Soțul acesteia a părăsit imediat locuința când a auzit că femeia a apelat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Jandarmii l-au căutatbacasă pe bărbat, însă acesta nu a fost de găsi. Ulterior a fost contactat telefonic, fără rezultat. A fost solicitat un echipaj de poliție în vederea întocmirii chestionarului de risc pentru emiterea unui eventual ordin de protecție, însă femeia agresată a refuzat emiterea ordinului de protecție.
Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie şi de asemenea, au adus la cunoştinţa femeii termenul de introducere a plângerii prealabile care trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei.
Comunicat IJJ
+ There are no comments
Add yours