Vineri, 24 mai , președintele Consiliului Județean, Horia Teodorescu, administratorul public al județului, Vasile Strat și vicepreședintele Petre Badea, fostul președinte de județ Florin Hrițcu, primarul Constantin Hogea și directorul Navrom Delta, Nicolae Chichi, au participat la evenimentul festiv care a marcat împlinirea a 20 de ani de activitate a Navrom Delta S.A. Tulcea în transportul naval de pasageri. Cu acest prilej, conducerea societății prin președintele Consiliului de Administrație, Victor Iancu a prezentat istoricul celor două decenii de existență a societății.

Horia Teodorescu-președinte CJ: „(…) Atât pentru Navrom Delta cât și pentru instituțiile județului există un obiectiv comun, respectiv asigurarea conectivității. Podul peste Dunăre, Portul Tulcea, Portul Sulina și alte asemenea proiecte sunt într-o fază avansată de implementare, aspecte ce păreau imposibile nu cu mult timp în urmă. Ne zbatem să creăm, pe proiecte europene, acea flotă Navrom Delta mai flexibilă, în ceea ce privește dimensionarea unor nave, care să permită un flux mai rapid al pasagerilor către și dinspre Delta Dunării. Sunt lucruri care nu ar fi fost posibile fără istoria făcută de acești oameni în 20 de ani, domnul Iancu fiind prima vioară în înființarea acestei structuri. Să vă dea Dumnezeu putere să continuați această activitate!“- a declarat președintele Consiliului Județean.

Societatea Navrom Delta a fost constituită în anul 1999, ca urmare a inițiativei autorităților centrale și locale, CNFR Navrom Galați și a unor agenți economici, pentru a pune bazele unei activități stabile de transport pasageri, cu continuitate și care să răspundă dezideratelor și condițiilor specifice zonei Deltei Dunării. Din 1999 până în prezent, de serviciul public oferit de Navrom Delta au beneficiat peste 3,1 milioane de călători, fiind transportate peste 65.000 de tone de mărfuri generale și bunuri de strictă necesitate.

La Mulți Ani!

N.A.

 

+ There are no comments

Add yours