Produsele găsite asupra tinerilor sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Luni, 06 iunie, a.c., în jurul orei 22.00, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean, aflați în serviciul de patrulare în municipiu, au observat patru tineri care se aflau într-un loc întunecat și retras, având un comportament agitat. Jandarmii i-au legitimat și la controlul corporal preventiv au găsit asupra unuia dintre ei un set de foițe pentru confecționarea țigaretelor, iar în urma cercetării zonei, au mai găsit și un grinder care conținea resturi vegetale de culoare verde-maro.
Persoanele, cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani, au declarat că se întorceau din oraș și au hotărât să mai petreacă un timp afară împreună, recunoscând că au pus mână de la mână pentru a achiziționa produsele, cu scopul de a confecționa mai multe țigarete, însă nu au apucat să le mai consume, fiind surprinși de jandarmi. Au reușit să ascundă doar grinderul într-un tufiș din apropiere, însă și acesta a fost descoperit de forțele de ordine.
Jandarmii au întocmit documentele de sesizare conform prevederilor procedurale, fiind înaintate împreună cu probele găsite asupra persoanelor în cauză autorităților competente pentru efectuarea cercetărilor.
Comunicat IJJ
+ There are no comments
Add yours